Două intresecții

cuvintele îmi șerpuiesc în cerul gurii

și între pomeții interiori,

se încolăcesc pe vârful limbii

tăcute

intrate în ovulație

pentru un singur ovul

scos din ecuația fericirii

zilelor

spânzurate de arcurile ceasului,

cu cadranul întors spre punctul

care indică două intersecții:

spre stânga

sfârșitul,

la dreapta începutul,

depinde

din ce unghi privești

cu ochii deprinși din orbitele

lumii,

în doi,

la singular,

prin paharul plin pe jumătate

de întuneric

după

care se ascunde lumina

de adevăr.

calea de mijloc

spre înapoi și înainte

nu există.

...aș vrea să mi se nască

uitarea.

                                        17.Septembrie.2019