scormonesc cu privirea pereții odăii,
să pătrundă
mai multă lumină.
simt
mirosul pregnant al anilor cu poveștile
știute sau nu ale strămoșilor,
amestecat în culoarea lutului
din spatele straturilor de var,
rezistând cu stoicism în fața furiei tuturor
anotimpurilor.
și lasă umbrele fiecărei nopți,
să-mi înghită ecoul în cădere a lacrimilor pe pernă
când durerea îmi pune cătușele singurătății.
14.Decembrie.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu