în loc de breloc,
port cuvântul
agățat la cheile casei.
din care ies pe geamul din spatele
al minții
și fug în zig zag
fără să mă feresc vânt,
ce mă lovește cu sălbătăcie peste
față
dar, nu mă opresc
deși nu știu,
încotro trebuie să o iau...
mai e mult
până
în zori.
-îmi auzi ecoul?
de fapt nici nu mai contează.
vei înțelege tu...
cândva.
16.Martie.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu