sâmbătă, 9 martie 2019

Vocea ei


-M-ai căutat?  De ce?

 ...adesea,  nici eu
nu știu
unde sunt...

Întotdeauna
ploaia mă face să ies din mine
și să mă caut pe bulevarde
inexistente,
pornind cu pașii minții,
siguri și desculți de orice vis.
Am renunțat demult
la a avea vise.
Port doar gânduri multe
care îmi strâng
tâmplele tare,
uneori
atât de tare mă strâng,
încât
îmi vine să urlu.

Dar îmi închid ochii
și fără să cunosc direcția,
plec...

Plec în căutarea mea,
de cele de mai multe ori
noaptea...

Mă las ghidată de vocea ei
joasă
și adesea schimbătoare.

Din când în când,
îmi aprind
câte o țigară,
întorcându-mă cu spatele,
ca vântul să nu-mi stingă chibritul...

Se întâmplă să ajung tot acolo
de unde am plecat.

Alteori
încă mă mai caut
și nu știu
nici eu...

-Unde sunt?



                                             9.Martie.2019

Niciun comentariu:

Trezire spasmică

  Uneori, mă simt precum o trezire spasmică sub pleoapa unui Somn bizar, dar, totodată și interesant...   Visul se rupe de mine ...