Odaia fericirii

Tot ce a rasarit si stralucea odata;
pe cerul seninul acum, apune
incet ca soarele in ultima zi,frumoasa
de vara iar,amintirile se pierd...
in ceata uitari din sufletul tau rece
in diminetile bizare si fugare a vietii.

Iar eu, am inceput sa ratacesc...
intruna pe scarile turnul singuratati
cautand odaia mea a fericirii si,
sa ma ascund de vantul dorului
care, aduce norii obscuri a tristeti si,
lacrimele cad ca o ploaie de toamna.

Si cand imi voi gasi odaia fericirii;
tot ce am tinut ascuns departe,
de ochii lumii pentru tine intr-o zi,
voi arunca totul fara regrete
din debareaua sentimetelor,
a inimii mele atat de patimasa.
23.Feb'07