SCRISOARE POETICA

Roua de noapte s-a asternut covoare de margaritar
peste tot satul;iar departatul apus si neguroasa
miazanoapte,au manta in graba cele mai
mangaioase dintre vanturile lor,spre a dezmierda
si a saruta fata muntilor.
Acum e liniste deplina si intregul sat e adormit.
Lacrimile mele se preling incet si prin caderea lor,
imi uda perna…din rasputeri incerc sa-mi
inabus plansul(…)obrajii imi ard.
N-as vrea sa le trezesc din somnul lor dulce;
pe mama si pe surorile mele,n-ar intelege si n-ar
sti ca pe mine inca ma dor stigmatele
sufletului meu.
Pe care mi le-ai facut,in ziua in care ti-am marturisit
ca te iubesc,cum n-am iubit pe nimeni in
toata viata mea…si ti-am daruit toata fiinta mea!
Anii treceau incet,si ma multumeam doar cu
prietenia ta,ca sa te am aproape si sa te
pot vedea zi de zi.
Intr-o zi friguroasa de noiembrie,stigmatele din
suflet s-au adancit in clipa in care mi-ai
spus ca pleci si ca ti-ai gasit un alt drum
in viata,si facandu-ti deja planuri…
Asta,fara sa stai o clipa,sa asculti ce-ti
spuneau ochii mei si fara sa vezi ca
sufletul meu sangera…
Mi-ar fi placut sa-mi fi multumit…dar,in scurt
timp,ai plecat cu ea de mana si durerea din
suflet crestea pe parcurs ce te indepartai(…)
Si de atunci traiesc cu speranta si astept,o dimineata
Mareata si sa vesteasca o zi frumuoasa;
si nici un nor sa pluteasca sub albastrul
cerului adanc limpede ca ochiul unei fecioare,zi
in care stigmatele …se vor cicatriza si…
voi sti sa zambesc din nou!
13 august 2004